CUM SĂ-ȚI MENȚII PUTEREA DE CONCENTRARE DATORITĂ PAUZEI DE PRÂNZ

reshenie

Ajunge să te întinzi spre automatul de cafea – mai bine ieși afară!

Ai posibilitatea de a luao pauză?

Mergi afară și plimbă-te puțin: potrivit unui studiu realizat de oameni de știință australieni, această metodă este de două ori mai efectivă pentru a menține capacitatea de muncă (și, spre deosebire de cafea, nu te încurcă să adormi la timp).

În timpul efectuării studiului, cercetătorii au chestionat voluntarii cu privire la starea lor emoțională. După cum s-a dovedit, cei care au părăsit biroul în timpul pauzei, se simțeau mai relaxați și lucrau cu un entuziasm mai mare.

„Este bine cunoscut faptul că plimbările sistematice îmbunătățesc sănătatea – este un fapt dovedit. Cu toate acestea, potrivit datelor noastre obținute, chiar și o singură „promenadă” este capabilă de a îmbunătăți în mod semnificativ starea de spirit și productivitatea”, – a spus autorul studiului Cecilie Thøgersen-Ntoumani.

„Plimbarea reprezintă nu numai mutarea alternativă a picioarelor, ci și menținerea tonusului muscular. Plimbarea este folositoare din mai multe motive: aceasta AJUTĂ SĂ TE GÂNDEȘTI, ea îmbunătățește stima de sine și dă un sentiment de libertate și ușurință, care îți va fi de folos atunci când vei sta de vorbă cu colegii”, – adaugă Thøgersen-Ntoumani. Ce să mai vorbim de alte beneficii, cum ar fi faptul că respiri aer curat (salut, oxigen) și te afli sub razele călduroase ale soarelui (salut, vitamina D).

Cu toate acestea, nu este obligatoriu să te concentrezi la mersul pe jos ca la un exercițiu. Doar mergi afară la o plimbare, sau, dacă vremea permite, transferă vreo întâlnire în stradă sau într-o cafenea – asta nu numai va diversifica rutina de lucru, dar și va îmbunătăți rezultatul final.

Apropo, nu uita un alt plus: plimbările (și senzațiile plăcute de la ele), pot fi un bilet la alte sporturi, către care, stând în birou, nu îndrăznești să te alături.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>